SONDAJ – 55% dintre români vor să se vaccineze anul acesta

Mai mult de jumătate dintre români declară că intenţionează să se vaccineze împotriva COVID-19 în cursul acestui an, potrivit unui sondaj realizat de INSCOP Research şi Verifield, în parteneriat cu Universitatea Babeş-Bolyai.

55,2% dintre români spun că se vor vaccina împotriva COVID-19 în acest an, 39,4% afirmă că nu intenţionează să facă acest lucru, iar 5,4% nu ştiu sau nu au răspuns, potrivit sondajului.

Dintre cei care intenţionează să se vaccineze, 42% au vârste între 18 şi 29 de ani, comparativ cu 72% dintre persoanele de peste 60 de ani.

Dintre cei care nu intenţionează să se vaccineze, 49% declară că decizia lor în acest sens este una definitivă, în timp ce 49% spun că şi-ar putea schimba opinia în viitor. 2% nu ştiu sau nu au răspuns.

Principalele motive invocate de cei care nu intenţionează să se vaccineze sunt teama de reacții adverse și neîncrederea în vaccin sau chiar în existența virusului:

  • posibile reacţii adverse – 30,9%
  • neîncrederea în eficienţa serului – 26,8%
  • informaţii insuficiente despre imunizarea anti-COVID – 14,7%
  • nu cred că virusul SARS-CoV-2 există – 12,7%
  • sunt împotriva vaccinurilor, în general – 5,8%
  • alt motiv – 8,2%
  • nu au răspuns – 0,9%

 

 

Sursă foto – https://www.facebook.com/remus.st.7