aprilie 18, 2021
EDUCAȚIE STIRI

Ministrul Sănătății – Dacă părintele unui copil simptomatic nu își dă acordul pentru testare, copilul nu va participa la cursuri

Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, a declarat că, în situația în care un copil este simptomatic iar părintele nu își dă acordul pentru testare, acel elev nu va putea participa la cursurile în format fizic.

Dacă refuză testarea la școală, probabil. că, în acest caz, Direcția de Sănătate Publică va lua decizia ca acel copil să nu poată participa la cursuri în continuare. Dacă este simptomatic și nu poate fi testat, pentru că părintele nu își dă acordul, acel copil nu va putea participa la școală”, a spus Voiculescu, la conferința de presă susținută împreună cu ministrul Educației.

”Recomandarea noastră este ca acordul părinților să vină cât mai curând, preferabil luni. Este o măsură pentru siguranța tuturor”, a mai spus ministrul.

Întrebat ce se întâmplă dacă școala nu are personal medical, Cîmpeanu a spus că ”nu este deloc o întrebare simplă”, pentru că personalul medical din școli este insuficient. ”Acces la personal medical au deocamdată doar o treime din școlile din România”. El a adăugat că, în cazul în care școala nu are personal medical, testarea rapidă ar putea fi făcută de o persoană cu competențe medicale desemnată de conducerea școlii.

 

 

Sursă foto – https://www.facebook.com/VladVoiculescu.ro

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *