aprilie 16, 2021
EDUCAȚIE STIRI

Consiliul Național al Elevilor – Ministrul Eucației este de negăsit. Monica Anisie se eschivează de la un dialog cu reprezentanții elevilor

„În ciuda faptului că ne aflăm la final de an calendaristic, o perioadă foarte importantă pentru educația din România, o perioadă în care se conturează bugete și se pun bazele semestrului al doilea, ministrul educației este de negăsit”, atrage atenția Consiliul Național al elevilor într-un comunicat de presă. Ei solicită viitorilor guvernanți să consulte elevii și partenerii sociali atunci când iau decizii majore pentru sistemul de învățământ.

„De la încheierea campaniei electorale și a alegerilor parlamentare, Ministerul Educației și Cercetării și-a desfășurat activitatea în mod netransparent, ignorând cu desăvârșire partenerii de dialog social. Consiliul Național al Elevilor condamnă ferm atitudinea ministrului educației și cercetării, Monica Anisie, care se eschivează de la un dialog cu reprezentanții elevilor, deși, în luna noiembrie a anului trecut aceasta declara că își dedică întregul mandat tinerilor”- critică reprezentanții elevilor

Consiliul Național al Elevilor a publicat și un set de propuneri pentru guvernarea educației.

 

 

 

Sursă foto – consiliulelevilor.ro

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *