septembrie 28, 2020
POLITICA STIRI

Sociologul Mirel Palada – Vă place cum își iau țara înapoi? Vă place cum își bat joc de profesori? Vă place cum se derulează acest coșmar numit realitate?

Sociologul Mirel Palada critică modul în care sunt tratați profesorii:

”Meseria de bază a președintelui României este de profesor.

Din această poziție, ar fi fost de la sine înțeles ca dînsul să apere interesele breslei sale profesionale. Nu doar pentru că e un fost profesor, ci și pentru că și-a făcut stindard de glorie din strategia România Educată.

În schimb, tocmai aflăm că profesorii nu vor primi măști de protecție la clase din banii statului. Cel mai probabil vor trebui să și le cumpere singuri. Sau să se infecteze și să moară.

Pentru că destul de mulți profesori, din păcate, sînt între vîrsta a doua și vîrsta a treia, unii cu un picior în pensionare. Și știm că, de pe la 45-50 de ani încolo, riscul de a face complicații urîte, potențial letale, dacă te infectezi cu Covid crește cu fiecare an în plus la etate.

Deci profesorii vor trebui să-și cumpere singuri măștile de protecție, căci n-au cum altfel: purtarea lor va fi obligatorie la ore.

Asta în condițiile în care în Codul Muncii scrie clar, negru pe alb, că angajatorul trebuie să pună la dispoziție materialele necesare pentru sănătatea angajaților fără să ia nici un ban de la aceștia

(îi mulțumesc lui Sorin Faur pentru că ne-a atras atenția asupra acestui aspect legal):

“Codul Muncii (Legea 53/2003), art. 175:

(1) Angajatorul are obligaţia să asigure securitatea şi sănătatea salariaţilor în toate aspectele legate de muncă;

(4) Măsurile privind securitatea şi sănătatea în muncă nu pot să determine, în niciun caz, obligaţii financiare pentru salariaţi.”

Iată cum se apără educația în România. Iată ce domeniu strategic este educația pentru cei de la putere. Iată în toată splendoarea sa ditamai ipocrizia bicisnică: ne batem cu pumnul în piept că educația e esențială, dar nu facem nimic pentru ea.

Nici președintele, nici sindicatele, nici presa nu spun nimic despre drepturile angajaților din domeniul educației.

Deși clamează că educația e o prioritate pentru el, președintele României nu ridică nici măcar un deget pentru amărîții de profesori.

Deși clamează că le apără interesele, sindicatele tac asurzitor, fac pe mortul în păpușoi. Sindicatele, acest cuvînt ajuns deja obscen în România.

Deși presa clamează că apără interesul public, nici o publicație deontoloagă nu a scos în evidență această nedreptate strigătoare la cer. Se vede clar cum își face efectul recenta mită guvernamentală de 40 de milioane către presă. Dintr-o dată, nu le mai pute nimic. Căci știm că banii nu put.

Vă place cum își iau țara înapoi? Vă place cum își bat joc de profesori? Vă place cum se derulează acest coșmar numit realitate?

Ghinion. Beți încet, că e caldă…” – a scris Palada pe Facebook

 

 

Sursă foto – https://www.facebook.com/MirelTPalada/

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *