noiembrie 28, 2020
SOCIAL STIRI

În Germania sunt anchetați peste 30.000 de suspecți într-un dosar foarte amplu de pedofilie

Conform Hotnews care citează AFP, autoritățile germane au anunțat luni că anchetează circa 30.000 de persoane suspectate de activități pedofile pe internet, unul dintre cele mai mari dosare de acest tip într-o țară care dezbate înăsprirea pedepselor împotriva acestor infracțiuni.

După mai multe scandaluri de pedofilie care au șocat Germania în ultimii ani, autoritățile se arată tot mai intransigente.

La începutul lui iunie, 11 persoane au fost arestate sub acuzația că au abuzat sexual copii și au filmat abuzurile, după descoperirea unor videoclipuri și fotografii în beciul unui bărbat de 27 de ani din Münster, în același land.

Într-un scandal precedent la Lügde, același land, mai mulți bărbați au fost arestați, sub acuzația că au abuzat ani de zile copii, într-un camping.

Noile dezvăluiri privind dispariția în urmă cu 13 ani, în Portugalia, a fetiței britanice Maddie McCann și identificarea unui nou suspect, un german în prezent deținut în Kiel, au propulsat dezbaterea publică privind necesitatea unor pedepse mai severe pentru pedofili.

 

 

Sursă foto – www.dw.com

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *