septembrie 21, 2020
FEATURED POLITICA STIRI

Democrații vor să transforme Washington DC în cel de al 51-lea stat al SUA

Camera Reprezentanţilor, controlată de Partidul Democrat, a aprobat vineri un proiect de lege prin care să transforme într-un stat capitala federală Washington DC. Inițiativa are șanse minime să treacă deoarece Senatul este cotrolat de republiccani, care se opun inițiativei.

A face din Washington un stat înseamnă “să ne arătăm respectul pentru democraţie”, a afirmat preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi.

Deşi au plătit impozite şi au îndeplinit serviciul militar, “timp de mai bine de două secole, oamenii din Washington au fost lipsiţi de drepturile lor depline de a participa la democraţia noastră”, a spus ea.

Washington DC este considerat un oraş de stânga, unde peste 90% din cetăţeni au votat cu democraţii la ultimele alegeri prezidenţiale. Există șanse reale pentru presiuni ale cetățenlor când legea va ajunge în Senat.

Acest proiect de lege este prezentat sub numele de Washington Douglass Commonwealth, cu referire la primul preşedinte american George Washington şi la celebrul aboliţionistde culoare, Frederick Douglass.

 

 

Sursă foto – www.timeshighereducation.com

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *