septembrie 20, 2020
POLITICA STIRI

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru – ”Greul pandemiei l-au dus privații. La stat, salariul a fost întreg la muncă puțină”

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a fost invitată la Newsweek LIVE. Aceasta a declarat că nu a fost corect faptul că mediul privat a fost singurul care a avut de suferit de pe urma crizei create de coronavirus, în timp ce salariile bugetarilor au rămas neatinse.

„Eu vreau să înțelegeți că nu am un război cu sistemul public, nu spun că trebuie să desconsiderăm efoturile celor din domeniul de stat. Sunt oameni care lucrează până seara târziu la Minister și instituții.

Sunt oameni care muncesc foarte mult și ar fi nedrept din partea mea să-i critic. Văd foarte bine ce face fiecare.

Dar, în condițiile în care inițial activitatea s-a redus, în condițiile în care în instituții, în primele săptămâni, nu prea era nimeni prin birouri și activitatea era redusă, nu poți să iei același salariu.

Nu ai cum să ai același venit, doar pentru că ai o stabilitate dată de funcția publică, în condițiile în care muncești mai puțin.

Au fost zile și săptămâni în care activitatea a fost redusă. Nu e vorba de o penalizare. Dar acei oameni stăteau acasă și primeau aceeași bani (ca atunci când veneau la birou – n.r.)”, a spus ministrul Violeta Alexandru

 

 

Sursă foto – https://www.facebook.com/violetaalexandruoficial/

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *