Conform Le Monde, Croația și Bulgaria ar putea să se alăture în acest an la ERM-2 (mecanismul ratelor de schimb-n.r.), o perioadă obligatorie de doi ani, înainte de adoptarea monedei euro, a declarat Fabio Panetta, membru în board-ul Băncii Centrale Europene.

Bulgaria și Croația sunt singurele țări membre ale Uniunii Europene care sunt interesate în mod activ să adopte moneda euro. Recent Croația a mai depășit un obstacol în parcursul de aderare la zona euro după ce BCE a spus că primele cinci bănci din Croația nu au deficite de capital.

„Croația și Bulgaria au adoptat măsuri curajoase în procesul de convergență”, a spus Fabio Panetta, responsabil pentru relațiile internaționale și europene în cadru BCE. „Dacă procesul va fi încheiat cu succes, cele două țări ar putea să se alăture ERM-2 până la finele anului”, a mai spus Panetta.

De curând, Comisia Europeană a anunțat că România nu îndeplineşte niciunul dintre criteriile pentru adoptarea monedei euro.

 

 

Sursă foto – katehon.com