septembrie 21, 2020
POLITICA STIRI

Barna, Ciolacu și Ponta se opun prelungirii stării de urgență

Președintele Klaus Iohannis a declarat că se impune prelungirea stării de alertă, dar că măsurile restrictive vor fi mai puține decât sunt acum în vigoare. El le-a transmis parlamentarilor un apel la responsabilitate.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu”PSD nu mai vrea continuarea Klaustrofobiei ca model de guvernare a țării! Ministrul Sănătății vrea să ne țină și după 15 iunie în stare de alertă, deși nu ne prezintă vreun argument solid pentru asta. Nici nu are cum fiindcă nu este expert în epidemiologie, ci mai degrabă în măști vândute fără bon fiscal, la farmacia familiei.”

Președintele USR, Dan Barna ”Starea de alertă ar putea fi prelungită acolo unde se justifică, dar la nivel naţional în momentul de faţă, pe datele curente, nu par să existe temeiuri”.

“Poziţia USR este aceea că decizia privind prelungirea sau nu a stării de alertă depinde foarte mult de datele pe care Guvernul le va prezenta în susţinerea unei eventuale solicitări de prelungire a acestei stării de alertă. Din datele pe care le avem până în acest moment există posibilitatea de prelungire a acestei stări de alertă în anumite locuri cum există foarte multe zone în ţară, localităţi, municipii, zone foarte mari unde prelungirea acesteia nu se justifică, cel puţin pe datele pe care le cunoaştem. Dacă Guvernul solicită acest lucru aşteptăm să vină cu nişte date foarte concrete, cu nişte rezultate de testare care să justifice această poziţie. În acel moment USR va putea să decidă dacă va susţine sau nu o prelungire a stării de alertă”, a mai spus Dan Barna.

Președintele Pro România, Victor Ponta – „Vom face exact ce am făcut şi la votul anterior, atunci când toţi parlamentarii Pro România am votat împotriva instituirii stării de alertă. Cred că de data asta cei de la Guvern trebuie să gândească mai puțin milițienesc și mai degrabă uitându-se la ce se întâmplă în jurul nostru”.

 

 

Sursă foto – https://www.facebook.com/DanBarnaUSR/

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *