Adriana Săftoiu, deputat PNL și unul dintre cei mai vocali liberali, consideră că plecarea românilor la muncă în Germania, în timpul pandemiei, reprezintă o bilă neagră pentru guvern.
Deci, pandemia e peste tot în Europa. Cu toate astea, românii noștri decid să plece să lucreze oriunde, dar să nu rămână în țară. Au tot dreptul și ar fi culmea să nu le respectăm acest drept. Dar altceva mă pune pe gânduri. Oamenii aceștia optează să plece în plină pandemie. De ce? Eu nu am prea multe explicații. Prima e că au prea puțină încredere că în țara lor de origine își pot găsi soluția ca să își asigure venitul, în viitoarea criză economică, și atunci ei cred că mai degrabă se vor descurca oriunde altundeva decât aici. Dacă eu gresesc, accept greseala. Dar dacă acești oameni pleacă pentru că nu cred că aici își pot găsi o rezolvare la criza economică ce se anunță e o bilă mare neagră pentru statul român. – a scris Adriana Săftoiu pe Facebook
Sursă foto – https://www.facebook.com/adriana.saftoiu.1