Sebastian Bodu, fostul şef al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală între  2005 – 2007 a fost numit consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului la finalul lunii februarie.

sondaj

Acesta a scris pe pagina de Facebook:

Conducerea PSD nu înțelege nimic din economie. Probail i-a virusat inginerul Zamfir pe toți, că pe vremea lui Năstase erau doar hoți. Mai nou, se plâng unii că de ce, pe perioada amânării plății ratelor bancare, reglementată ieri prin OUG, curge în continuare dobânda la credite.

Dacă dobânda ar fi ștearsă, banca ar înregistra instantaneu o pierdere. Cum vor fi sute de mii sau chiar milioane de cereri de amânare, o pierdere de până la 9 luni ar pune la pământ orice bancă, oricât ar fi de mare. Dacă, după 2-3 luni, una sau două bănci cad, începe contagiunea cauzată de panică, lumea se năpustește să își retrăgâ depozitele de la toate băncile și nu mai trebuie să treacă 9 luni ca să ai un faliment bancar generalizat. Iar cum statul va fi fost secătuit de resurse din cauza crizei cauzată de COVID-19 (nu mai vorbesc de deficitul bugetar de 4,6% lăsat de același PSD), nu va avea cine să le salveze (bail-out), cum s-a întâmplat in Europa și SUA în 2008-2009. Poate că alde Ciolacu sau Șerban Nicolae au vreo fermă de găini pe la țară și își vor permite să plătească în ouă, că bani nu vor mai fi.

Nu sunt un fan al băncilor din cauza lăcomiei de care au dat dovadă în perioada anterioară crizei din 2008-2009, dar să îți dorești falimentul lor înseamnă prostie sau iresponsabilitate. Care ambele te descalifică atât ca politician, cât și ca cetățean. Sau…poate la politicienii noștri, absolvenți de studii pe la Bioterra, astea sunt virtuți.

 

 

Sursă foto – https://www.facebook.com/gabi.clantau