Într-o intervenție la Digi24, ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a declarat că România evită greşelile altor state care au amestecat pacienţii infectaţi cu coronavirus şi a spus despre această boală că este una nu foarte complicată, dar care consumă foarte multe resurse logistice.
”Spitalele din ţară sunt organizate în trei faze, scopul este de a nu amesteca pacienţii cu Covid 19, cu pacienţii critici de pe terapiile intensive a marilor spitale. Am orfanizat trei faze de spitalizare. În prina fază sunt Institutele de Boli Infecţioase unde avem în acest moment pregătite 120 de paturi de terapie intensivă şi 2230 de paturi în spitalizare normală pentru formele medii şi uşoare. Srategia noastră este să spitalizăm toate cazurile pentru început, pentru a evita difuzia acestei maladii în populaţie. Este important de a reuşi să avem o curbă plată a îmbolnăvirii şi a nu depăşi acest parg de ruptură a oricărui sistem medical”, a declarat Costache la Digi24, joi seară.
”Astăzi a ajuns primul transport din Turcia, săptămâna asta, 2 milioane de măşti şi aproximativ 50.000 de combinezoane care vor fi distribuite spitaleor din faza unu. Echipamentele mai complexe vor fi alocate spitalelor din faza unu si aici, după cum vedeţi, în fiecare spital ştim exact ce paturi sunt, câte ventilatoare, câte monitoare de funcţii vitale, câte injectomate şi cantiattea de echipament de protecţie. În Bucureşti stăm bine şi din acest trabsprt vor fi privilegiate cele două spitale. Nu este o boală foarte complicată, dar este o boală care consumă foarte multe resurse logistice, trebuie să avem în permanenţă foarte mult echipament şi foarte multe materiale sanitare, foarte multe echipamente şi să evităm această îmbolnăvire rapidă a populaţiei din România”, a mai spus ministrul Victor Costache.
Sursă foto – https://www.facebook.com/pg/victorscostache/photos