septembrie 29, 2020
FEATURED SOCIAL STIRI

Raportul Comisiei Europene – Populația României va scădea la 15 milioane

Conform ultimului raport prezentat de Comisia Europeană, populația României va scădea la 15 milioane până în 2070. Din 1990 până în prezent, populația României a scăzut cu 3,8 milioane de locuitori.

Cauzele acestui declin demografic accelerat țin, în primul rând, de schimbările demografice și de emigrație.

Conform Eurostat, populația României a scăzut, doar într-un singur an, cu șase procente. Suntem pe primul loc în Uniunea Europeană la acest capitol. Anul trecut, în România, rata mortalității a fost de 13,3 la mia de locuitori, în timp ce rata natalității a fost de 9,7 la mie. Specialiștii avertizează că acesta este indiciul unui declin demografic accentuat.

România ocupă primul loc în rândul țârilor europene la rata deceselor persoanelor sub 75 de ani care puteau fi evitate. Între cele mai frecvente cauze ale acestor decese, la nivelul Uniunii Europene, se numără insuficiența cardiacă, accidentele vasculare cerebrale şi cancerul la sân.

România nu implementează, în momentul de față, măsuri împotriva declinului demografic.

 

 

 

Sursă foto – nepal24hours.com

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *