După conferința de presă susținută la Palatul Parlamentului, Simona Halep a criticat actuala clasă politică pentru lipsa de implicare în tenis.
Finanțarea Federației Române de Tenis a fost sistată în anul 2017, dupa ce instanța a decis că alegerile în care George Cosac a fost reales în functia de președinte nu au fost statutare. Acesta a fost contestat în instanță de Marius Vecerdea, finul președintelui Klaus Iohannis.
”E frustrant că Federația Română de Tenis nu prea există, din câte am înțeles, și sunt destul de documentată pe acest subiect. Este frustrant pentru noi, este frustrant pentru mine având atâtea rezultate, fiind numărul unu mondial, ca federația noastră să nu fie finanțată de Guvern”, a spus Simona Halep.
„Nu am venit aici pentru mine, am venit pentru noua generație, care are nevoie de o mare infrastructură. La noi în țară nu prea există așa ceva. Avem nevoie de o sală, unde să se joace meciurile pentru România, pentru echipa de Fed Cup. Sunt mulți copii care au nevoie de susținere. Vorbesc din punctul meu de vedere, sportul nostru e un sport scump și nu poate fi susținut așa mult de familii.
Chiar fac apel pentru această cauză, să se facă o infrastructură, să se facă un sistem și federația noastră nu este normal să nu fie în rând cu celelalte. Tenisul românesc a avut multe rezultate în ultimii ani și mai ales în trecut.
Am avut numărul 1 mondial la băieți, am avut la fete. Fiind în cauză vreau să specific, pentru că este chiar păcat de talentul nostru românesc să nu se facă nimic și să nu progresăm. Tot ce îmi doresc este să se construiască săli și să se facă ceva pentru noile generații. Este mare nevoie.”, a mai spus Halep
Sursă foto – https://www.facebook.com/simonahalep/photos