Ce voi scrie în rândurile următoare o să doară, știu, dar adevărul trebuie spus.
V-ați întrebat de ce posturile bune, cele pe care le vrea toată lumea, da, cele de la școlile cu pretenții ies abia după ce candidații cu media peste 7 aleg deja post, fie el de titularizare sau de suplinire?
Ne-am putea gândi că directorii vor cadre didactice competente și ar fi mai mult decât mulțumiți să prindă pe cineva cu medie peste 7, poate chiar un viiitor titular. Greșit! Este fix ceea ce nu vor directorii!
Dacă vine cineva cu minimum 7 și definitivat sau care ar urma să se inscrie la definitivat, acel cineva are dreptul să ceara continuitate, angajare pe viabilitate și chiar titularizare. Și directorii știu că, dacă nu le cade bine la stomac respectivul candidat, riscă să rămână cu el pe cap în următorii ani. Chiar dacă își face bine treaba, poate chiar mai bine decât titularii școlii, trebuie să înțelegeți că aspectul acesta are fix valoare zero pentru directori. Pe ei îi interesează să îi păstreze doar pe cei cu care se înțeleg bine în primul rând ei și mai apoi cohorta de angajați ai școlii.
Doar dacă treci de director, secretară, consilierul școlii, veteranii de la catedră și primar (da, și el are un cuvânt de spus), te poți gândi în final să câștigi simpatia elevilor și a părinților lor.
Iar daca ai reusit performanța acesta, chiar directorul va fi cel care te va lua de mână și te va îndruma să participi iar la concurs și să te asiguri că iei 7-le salvator, astfel încât să îți poata pune în brațe postul și anul urmator.
Așa că, posturile pentru care există concurență vor fi scoase în așa manieră încât să fie ocupate în proporție de 80% de cei care au note între 5 si 7. Diferența de 20% este marja pe care o aruncă în joc școlile si ISJ-urile pentru a a da un iz de corectitudine întregii afaceri numite pompos „Concurs național de ocupare a catedrelor vacante”.
Dacă ai noroc, te poți încadra în marja de 20% cu nota 10, dar șansa să prinzi continuitate/viabilitate depinde de cât de bine știi să joci teatru și de câte ești dispus să faci pentru a primi cadoul mult râvnit – șansa de a preda în școala respectivă și în anul/anii următori…
Opinie apărută pe pagina de Facebook – Jurnalul unui profesor (Ramona Florea)
Sursă foto – pixabay.com