Caravana de Teatru Românesc – Ziua Întâi, emoțiile unui copil

Ștefan Priscu, Redactor Alert24 Ungaria

În primul rând, ce este Caravana de Teatru Românesc? O idee năzărită în mintea mea acum mulți ani, pusă în practică pentru întâia oară pe întâi octombrie 2021. Să vizităm comunitățile de români din Ungaria și să jucăm spectacole de teatru pentru copii în limba română, pe parcursul unei singure zile sau pe parcursul câtorva zile consecutive.

De ce pentru copii? Pentru că, așa cum spunea fostul președinte american Kennedy, „copiii sunt cea mai valoroasă resursă din lume și cea mai bună speranță pentru viitor”.

De ce spectacole în limba română? Pentru că orice minim efort de a păstra vie limba română în vocabularul acestor copii poate ajuta la păstrarea/promovarea culturii și tradițiilor românești. Poetul german Johann Wolfgang von Goethe spunea că „există doar două moșteniri de durată pe care putem spera să le oferim copiilor noștri: rădăcinile și aripile”. Copiii de la Școlile românești din Ungaria au și rădăcini românești, poate vizionarea unui spectacol de Teatru va dezvolta niște aripi, pentru zborul de peste câțiva ani.

De ce am ales Teatru? Sigur de vină este descoperirea, la o vârstă fragedă, a cărții „Momente și Schițe”, de I.L. Caragiale. Plus vizionarea ulterioară la TV a unor spectacole după operele acestuia, cu actori uriași (Birlic, Iordache, Moraru, Beligan, Toma Caragiu, Dem Rădulescu, Dinică, Jean Constantin, alături de actrițele Godeanu, Draga Olteanu Matei și tot așa). La fel ca foarte mulți români, am fost pur și simplu fascinat de piesele lui Caragiale. Iar „rolul” de spectator de teatru, cu scena în față, este de fiecare dată ceva magistral. Cunoașteți și voi sentimentul, nu-i așa? Acest gen de experiență am vrut să împărtășim cu acești copii. Pentru că, într-un final, „copiii nu își vor aminti de lucrurile materiale oferite lor, ci de simțămintele pe care le-ai împărtășit lor”, cum bine observa scriitorul american Richard L. Evans.

Așadar, ideea (dorința) a fost de a aduce în fața copiilor (care vorbesc limba română) din Ungaria spectacole de Teatru, jucate în limba română. Am realizat că un astfel de proiect va necesita cheltuieli mai mari decât reușesc să acopăr eu din salariul câștigat ca simplu angajat al unei companii financiare, în plus am înțeles că ar fi de mare folos și crearea unui cadru legal potrivit. Așa a luat naștere Fundația pentru Cultură și Teatru Românesc din Ungaria

Ziua Întâi

Caravana merge în sud-estul țării, aproape de granița cu România. Plecat din Budapesta, ajung cu trenul în Békéscsaba (215 km de capitală) la 8.41, cu două minute întârziere. Mă întâmpină cu un zâmbet larg un reprezentant al Școlii românești din Chitighaz (în maghiară, Kétegyháza), căci acolo avem primul spectacol. Ne strângem mâna, bucuroși că ne cunoaștem, moment în care, în mod inoportun, consider totuși că este oportun să îndrăznesc să-l rog să mai aștepte puțin în parcare, astfel încât să dau o fugă să cumpăr biletele de tren pentru întoarcerea acasă, de diseară. Am dat o fugă, la propriu. Bilete luate, hai spre Chitighaz.

Coborâm în fața Școlii, iar pacea frumoasă din jur îmi liniștește trăirile interioare cam zbuciumate. Ajungem într-un final în sala de sport, moment în care zarva unor zeci de copii fericiți ne cuprinde instantaneu. Ildikó începuse spectacolul la ora programată. Ah, când am zis „să jucăm spectacole de Teatru”, nu mă refeream la mine. Nu, eu doar organizez lucrurile (de fapt, învăț să le organizez) și car bagajele cu recuzită ale actriței Ildikó.

Am călătorit apoi spre Aletea (în maghiară, Elek), pregătiți pentru întâlnirea cu micuții Școlii românești de aici. Spectacolul susținut de Ildikó, în continuă interacțiune cu zecile de copii, s-a terminat cu „standing ovations”. Copiii și dascălii și-au arătat aprecierea sinceră, aplaudând minute în șir, fără întrerupere. Invitați fiind de conducerea Școlii, am luat apoi prânzul alături de copii. Privirile lor curioase, zâmbetele sincere care ne erau adresate ne-au adus confirmarea că misiunea noastră a fost una îndeplinită cu succes.

După prânz, Caravana de Teatru Românesc a ajuns la Bătania (în maghiară, Battonya). Ajungând puțin mai repede decât era programat, am avut ceva timp pentru a lua la pas Școala românească de aici și de a cunoaște mai bine conducerea și cadrele didactice. Apoi, prințesa, împăratul și broscuța, personajele jucate de Ildikó, i-au făcut și pe copiii Bătaniei să râdă și să intre în lumea poveștii spuse pe „scenă”.

De ce am dat puține detalii despre fiecare vizită în parte? Pentru că, în toate cele trei localități, am simțit din partea conducerilor Școlilor și a dascălilor același suport necondiționat, aceeași căldură umană incredibilă, dorința de a ajuta și de a ne cunoaște, de a ne face să ne simțim ca acasă. Oameni cu care interacționasem (puțin) doar în mediul online mi-au devenit prieteni după prima strângere de mână. Gesturile de complezență sau pașii administrativi necesari au trecut în planul doi după doar câteva momente, parcă am simțit cu toții că între noi se poate dezvolta o legătură sufletească, mai presus de cea profesională. Ca puncte comune, de început: rădăcinile românești și dragostea pentru copii. Toți acești oameni, prin faptele lor care au depășit cu mult „fișa postului” (transportul dintr-o localitate în alta – inclusiv pe înserate, invitația de a avea prânzul alături de dânșii și de copii, cina luată împreună sau pachețelul pregătit cu mâncare pentru călătoria de întoarcere acasă) ne-au oferit o mostră de bunătate, ospitalitate și recunoștință.

Am fost atent și la modul în care dascălii interacționau cu micuții. Și aici nu mă refer doar la momentele spectacolelor, ci și la momentele „normale” de pe parcursul zilei. Incredibil de naturală și caldă legătura între copii și dascăli. Deși am avut norocul să am niște dascăli de nota 10, pot spune că mi-aș fi dorit să fiu și eu unul dintre elevii din Chitighaz, Aletea sau Bătania și să am astfel de educatori și profesori alături. Vizitând cele trei școli românești, am simțit că s-a împlinit ce descria cândva scriitorul rus Lev Tolstoi: „când învăţătorul reuneşte în inima să dragostea de profesiune şi dragostea de elevi, putem spune că este un învăţător desăvârşit”.

Platon, filozof al Greciei antice, spunea că „cea mai eficientă educație pentru un copil  constă în joaca lui cu lucruri frumoase”. Poate greșesc, dar eu am simțit că spectacolul prezentat de Caravana noastră s-a încadrat în categoria selectă a lucrurilor frumoase. Pentru că am simțit din partea tuturor copiilor aceeași bucurie sinceră, dorința imensă de cunoaștere, entuziasm și curiozitate pentru nou. Piesa jucată magistral de Ildikó (o spun eu, însă mă bazez și pe feedback-ul audienței) a fost ca un joc interactiv. Însă, așa cum observa filozoful francez Montaigne, „jocurile copiiilor sunt lucruri foarte grele, iar copiii nu sunt niciodată mai serioși decât atunci când se joacă”. Asta știa și Ildikó, care s-a ridicat fără probleme chiar deasupra exigenței naturale și așteptărilor ridicate ale copiilor. Faptul că zeci de copii au interacționat, unii pentru prima dată, cu conceptul de Teatru, este pentru noi un mare câștig. Sperăm noi, și pentru acești micuți. Și, cine știe, poate că pe 1 octombrie 2021, în urma unui astfel de spectacol, un vis tocmai s-a înfiripat în mintea unuia dintre ei. „Ce greşeală ar fi să crezi că un copil, pentru că e mic, poartă în el visuri minuscule!”, îi atenționa cândva George Enescu pe adulți.

Zâmbetele aproape afective ale acestor copii, interacțiunea spontană și plină de voioșie, energia acestora și poate chiar recunoștința exprimată în priviri, toate acestea pe mine m-au cucerit iremediabil. Câtă dreptate avea Muhammad Ali: „Copiii te fac să vrei să începi din nou viața”.

Am ajuns acasă aproape de miezul nopții și am mers la fiica-mea Ana, care se tezise, la auzul soneriei. I-am spus Noapte Bună! și că îmi pare rău că nu a fost cu noi, ar fi cunoscut și ea magia oamenilor (copii și adulți) din Chitighaz, Aletea și Bătania, dar și magia Teatrului pus în scenă de Ildikó. I-am povestit însă a doua zi totul, cu lux de amănunte. Poate data viitoare se va alătura și ea Caravanei de Teatru Românesc, să (re)descoperim împreună cât mai multe localități maghiare unde există comunități românești.

Multe mulțumiri, din inimă, către toți cei care ne-au primit cu dragoste în „casa” lor. Copiii, prin reacțiile lor, ne-au încurajat să continuăm călătoria Caravanei, iar adulții ne-au marcat prin căldura lor sufletească!

PS: emoțiile au pus stăpânire pe mine de când m-am urcat în tren, în dimineața de 1 octombrie. Până la urmă,  și eu sunt tot un copil.

 

 

Sursă foto – Fundaţia Pentru Cultură Și Teatru Românesc (Román Kulturális és Színházi Alapítvány)