Scrisoarea a fost postată pe Grupul de Facebook al profesorilor din România, cea mai mare comunitate a cadrelor didactice din învațământul preuniversitar din România și este semnată de Buşu Mihai Cătălin, student la Facultatea de Litere din cadrul UBB Cluj-Napoca.
”Dragi Profesori,
Îmi sunteți dragi, cu toții – sunteți profesori, îmi doresc la rându-mi să fiu asemeni vouă, profesor, iar aceasta implică suflet, devotament, pasiune, dăruire.
Am deschis Cutia Pandorei postând un mesaj aseară pe acest grup. Păreri împărțite care cum, un lucru firesc de altfel de când lumea și pământul. Citind comentariile dumneavoastră îmi doresc să vă adresez următoarele rânduri. Nu intenționez să critic sau să judec pe nimeni prin cele ce urmează să le adresez; sunt gânduri sincere și îndemnuri ferme. Ar trebui să fim uniți, mai ales că suntem toți pe acest grup datorită unei pasiuni comune, care ar trebui să ne apropie: dragostea pentru educație.
Respectul nu este garantat, ci obținut. Statutul de profesor nu vine la pachet cu respectul. Respectul nu se pretinde, ci este oferit de către elevi ori studenți. Bunul-simț este deseori confundat cu respectul. Există o diferență considerabilă între respect și bun-simț. Bunul-simț este absolut necesar, atât pentru profesori, cât și pentru elevi ori studenți.
Am văzut mulți profesori simțindu-se nedreptățiți că nu își pornesc copiii camerele. Astfel, nu li se oferă respectul pretins cu atâta foc. De unde și până unde este vorba de respect în a deschide ori nu camera?
Văd atât de mulți profesori tânjind respect, ca și cum existența lor ar depinde de acest lucru. Ne dorim să fim respectați? Un lucru perfect normal. Însă cum obținem acest lucru, ce trebuie să facem? Pe cât de simplu este răspunsul, pe atât de greu este de perceput de către unele persoane: nu trebuie să facem absolut nimic; trebuie să fim noi înșine, să ne comportăm normal și să ne ținem orele așa cum simțim de cuviință. Atât! ”Cum doar atât?” – este ceva ce ar întreba mulți. Nu trebuie să strigăm ”Respectă-mă!// Trebuie să mă respecți! Sunt profesor!” – mi se pare foarte grav dacă ajungem în situația de a cere respect și de a gândi astfel. Cu sinceritate vă spun.
Alt lucru controversat îl constituie prezența sau absența elevului ori a studentului de la curs. Foarte multă lume argumentează că elevul nu este prezent dacă nu are camera pornită. De unde această corelare tristă? Există atât de multe motive pentru care un elev ori student nu își pornește camera: unii din lene, unii intră la curs și ies din cameră, unii nu au efectiv o cameră, unii de rușine, întrucât le creează anxietate, unii poate împart camera în care stau cu mai mulți membri ai familiei și lista poate continua. Un elev ori student cu camera oprită poate fi mai prezent în mediul online decât un copil total dezinteresat aflat fizic în clasă. Aveam colegi în liceu, care cu toate că erau prezenți fizic în clasă, erau total absenți în ceea ce privea ora de studiu, fiind cu gândul în altă parte – fie desenau, stăteau pe telefon, vorbeau între ei ori efectiv se jucau. Ideea de prezență ori absență nu se poate implica doar în online prin refuzul de a porni camera; la fel de bine putem vorbi de o prezență ori absență și fizic în clase – fizic ei sunt în clase, dar mintea lor este în altă parte. În acea situație ce mai facem? Ei sunt fizic acolo, e suficient, așa-i?
Vă rog, haideți să percepem situația din mai multe unghiuri, nu doar din cele favorabile profesorului. Îmi doresc să fiu profesor, iar acest lucru presupune foarte multe lucruri; înțelegere, empatie, maturitate, seriozitate. Un profesor care cere atenție este ca și un copil mic care vrea cât mai multe jucării – aici și acum, am nevoie, existența mea depinde în mod primar și originar de acestea, altminteri dezvoltarea mea este îngrădită. Timpul le rezolvă pe toate. Respectul vine de la sine, iar cei care îl merită cu adevărat nu duc lipsă de el, nu îl tânjesc și niciodată nu îl pretind. Aceia care sunt profesori sunt respectați. Cu un lucru nu sunt de acord și îmi asum cu toată ființa mea următoarea idee: nu toți cei care câștigă un post în urma concursului de titularizare sunt profesori! Ei predau la școală, dar nu sunt profesori. Profesori sunt aceia care predau cu drag, care își fac meseria cu sufletul și cu toată dăruirea lor. Fiindcă până la urmă, la aceasta se rezumă a fi profesor, și anume la a face ceea ce îți place cu drag. Eu îmi doresc să fiu profesor.
Războiul acesta intrinsec al unora, reprezentat de dorința aceasta de a fi posesorul de drept și de fapt al unor cantități industriale de respect, se manifestă în plan extrinsec prin aceste pretenții. ”Nu deschizi camera, atunci nu mă respecți// Sunt profesor, ar trebui să mă respecți// Am o vârstă și o facultate, tu încă înveți, deci ar trebui să mă respecți” – îmi doresc ca acestea să devină relicve în viitorul apropiat. Îmi doresc să activez într-un sistem curat, bazat pe valori, în care alții asemenea mie își fac meseria cu drag, dăruire și pasiune, unde respectul și înțelegerea vin de la sine, fără să le ceară cineva.
A fi profesor este atât de frumos! Vă mulțumesc celor care sunteți profesori! Ați ales o cale minunată!
Aveți grijă de voi, dragi profesori! Vă îmbrățișez cu drag!”
Sursă foto – dw.com
