Deși discuțiile despre un salariu minim european au început de câțiva ani, suntem încă departe de finalizare unui astfel de proiect în interiorul UE. De curând, PES activist a lansat o petiție în toate statele membre UE prin care cer stabilirea unui salariu minim european.
Principalul motiv pentru care stânga europeană militează pentru minim la nivel european este pentru a garanta un venit minim, care să acopere costurile de bază, pentru toți locuitorii Uniunii Europene.
Deși pentru statele din Europa de Est acest proiect este foarte important, în Vestul Europei nu a fost foarte bine primit. În momentul de față, șase din cele 28 de state membre ale UE nu au stabilit un salariu minim. Cele șase state sunt: Danemarca, Italia, Cipru, Austria, Finlanda și Suedia nu au salariul minim stabilit.
Paradoxal, deși nu există salariu minim, în aceste state, salariul mediu este peste media europeană. Danezii primesc, în medie, 3.000 de euro, o sumă similară cu cea primită de suedezi. Italia a avut în 2017 un salariu mediu lunar de 2.500 de euro.
Conform datelor Eurofund.eu, cel mai mic salariul minim la nivel european este în Bulgaria, de 312 de euro , urmat de Letonia unde salariul minim este 430 de euro. În România salariul minim este 466 de euro iar în Ungaria este 487 de euro.
Cel mai mare salariu minim este înregistrat în Luxemburg – 2.142 de euro pe lună.
Sursă foto – wikipedia